,,În mod tradițional, a fi fidel înseamnă a nu avea decât un singur partener în domeniile sexual, afectiv și psihic. Altfel spus, înseamnă să nu faci dragoste decât cu o singură persoană, să nu iubești decât o singură persoană și să nu ai schimburi psihologice profunde (să te destăinuiești, să te lași cunoscut) decât de această persoană.” - Dr. Gerard Leleu

Așadar, fidelitatea, ce presupune exclusivitate pentru cei doi parteneri ai diadei, ani, zeci de ani, o viață, este o speranță pe care fiecare bărbat și fiecare femeie o poartă în sufletul său atunci când se află în relația de cuplu, oficializată sau nu, însă din ce în ce mai puțini au parte și de materializarea ei pe întreg parcursul vieții sau, mai actual spus, pe parcursul relației.

Dacă în copilărie, persoana a fost monogamă și a avut un singur obiect de investiție - de exemplu, mama pentru băieți și tata pentru fete -, persoana poate rămâne monogamă, alegând să fie fidelă persoanei cu care se află în relația de cuplu, dacă și aceasta face aceeași alegere. Opțiunea de a fi fidelă unei persoane este dată de o motivație intrinsecă și are mai degrabă legătură cu propria persoană, decât cu partenerul de cuplu. Dacă, dimpotrivă, în copilărie persoana a avut mai multe obiecte de investiție și i-au plăcut diferite aspecte la diferite figuri feminine (la băieți) și masculine (la fete), persoana în cauză va fi mai predispusă spre a căuta căuta satisfacerea tuturor acestor patternuri prin înșelat.

Fidelitatea este potențată de compatibilitatea la nivel de valori, convingeri și stil de viață, de atracția fizică, potrivirea fizică, deschiderea spre celălalt, prietenia, admirația, respectul și iubirea față de partener, o relație bună a fiecăruia cu munca, cu familia de origine, cu prietenii și în ceea ce privește petrecerea timpului liber însă, poate fi determinată și de alte aspecte, precum:

  • gradul ridicat de moralitate al persoanei în cauză, susținut de cerințele religioase;
  • modelul dezvoltat în familia de origine, în care fidelitatea partenerilor era o valoare;
  • decizia de a fi fidel, luată în copilărie (în special de către băieți), atunci când copilul a asistat la suferința unuia dintre părinți pentru că a fost înșelat;
  • înclinația spre rutină și dorința de a rămâne în zona de confort;
  • diverse temeri: de a nu-și pierde partenerul, de a nu-și complica viața, de a nu-și strica imaginea, de a nu-și dezechilibra bugetul, de a nu-i face pe cei dragi să sufere, etc.;

Cu toate că accentul se pune pe fidelitatea în plan fizic, adesea, infidelitatea psihologică poate crea premisele infidelității fizice, deoarece, când comunicarea dintre cei doi parteneri este absentă sau defectuoasă, când certurile sunt la ordinea zilei, unul sau ambii parteneri se pot îndrepta spre colegi de la serviciu, ori prieteni de familie, cărora li se destăinuie și li se autodezvăluie în profunzimea trăirilor, dorințelor și personalității lor și nu de puțin ori, de la apropierea psihologică, la cea fizică, este doar un pas.

Infidelitatea poate fi potențată de următorii factori (enumerați în ordine aleatorie):

  • neîncrederea în propria persoană, din partea bărbatului, o stimă de sine osclantă, care se hrănește din relația cu mai multe femei, în acest fel confirmându-și valoarea;
  • neîcrederea în propria persoană, din partea femeii, care generează teama de a pierde partenerul, ceea ce duce la comportament controlor asupra acestuia, gelozie și posesivitate;
  • incapacitatea de a-și asuma cu adevărat o relație, pentru a se dedica acesteia 100%;
  • modelul din familia de origine, în care infidelitatea era la ,,ordinea zilei”;
  • absența comunicării sau o comunicare defectuoasă, marcată de conflicte, care generează frustrare și duce la distanțarea emoțională a celor doi parteneri;
  • diminuarea sau absența atracției și a iubirii față de partenerul de cuplu;
  • certurile datorate discrepanțelor dintre așteptările personale și realitatea relațională, ori a diferențelor între valori;
  • lipsa de tandrețe, lipsa de apreciere, criticile și reproșurile constante la adresa partenerului de cuplu;
  • incompatibilitatea sexuală;
  • ignorarea unui partener de către celălalt, care acordă prioritate oricui și oricărei activități din exteriorul cuplului;
  • sentimentul de însingurare pe care-l resimte partenerul celui ce este introvertit, rece și distant din punct de vedere emoțional, ce nu se autodezvăluie în intimitatea personalității sale autentice;
  • neglijarea aspectului fizic, chiar a igienei corporale; 
  • rutina, monotonia;
  • curiozitatea și deschiderea spre nou, din dorința de a crește, de a se îmbogăți, de a evolua sub aspect afectiv și sexual;
  • diferența între nevoile sexuale ale unui partener (care pot fi normale, sau foarte mari) și răspunsul celuilalt partener (insuficient);
  • diferența între nevoile unui partener (pasiune, spirit de aventură, adrenalină) și răspunsul celuilalt partener (prietenie, stabilitate);
  • sentimentele de inferioritate ale bărbatului care, are nevoia de avea o parteneră supusă, care să-i facă pe plac, pentru a se simți puternic, în opoziție cu partenera/soția care o personalitate dominantă, ce tine să controleze toate aspectele vieții de cuplu/familie;
  • sentimentele de inferioritate ale femeii, privind aspectul ei fizic, care o determină să nu se simtă bine și atractivă în relația cu partenerul ei;
  • surplusul de kg acumulat de femeie, după un anumit timp, pe care bărbatul îl asociază cu faptul că ea se neglijează, pentru că nu se mai simt atrasă de partenerul său;
  • prea multe responsabilități la locul de muncă și prea mult timp dedicat acestuia, fapt care duce la diminuarea resursele fizice și psihice ale partenerului de cuplu;
  • concentrarea întregii energii fizice și psihice a femeii pe relația cu copiii și pe îndeplinirea la un nivel cât mai apropiat de perfecțiune a sarcinilor gospodărești;
  • autonomia sexuală câștigată de către femei și facilitată de contracepție;
  • promovarea în societate, în operele literare, în scenariile pieselor de teatru și mass-media, a tentațiilor sexuale omniprezente, accentuate prin machiajul pronunțat și prin moda vestimentară din ce în ce mai sumară și mai mulată pe trup, de la vârste din ce în ce mai fragede;
  • promovarea de către societate a conceptului de ,,a avea” (cea mai frumoasă femeie, cea mai bună amantă, cea mai mare casă, cea mai luxoasă mașină, etc.) și nu a conceptului de ,,a fi” (demn de iubire și în acord cu sine însuși); etc.

Desigur, acestea sunt cele mai des întâlnite motive ale infidelității. Ele creează premisa infidelității, dar nu o și generează, neapărat. Depinde de dinamica relației de cuplu, de modul în care cei doi parteneri ,,dansează” unul cu celălalt și de ,,logica privată” în privința a conceptului de ,,relaționare” în cuplu, a fiecăruia dintre cei doi.   

Se impune cu necesitate să înțelegem și să acceptăm faptul, că libertatea și independența partenerului este sacră și nu poate fi impusă din exterior, deoarece nu suntem stăpânii nimănui. Nu putem poseda nicio ființă umană (doar obiecte) și nici nu o putem transforma în proprietatea noastră. Fiecare dintre noi este responsabil pentru propriul corp, pentru propria-i conștiință, pentru propriile-i gânduri, sentimente și acțiuni.

Totodată, se impune cu necesitate ca fiecare dintre noi să se implice 100% în relația de cuplu, să-i fie prieten partenerului și să-l iubească ca pe sine însuși. Fiindcă unde nu este egalitate, nu este respect și unde nu este respect, nu este iubire. Însă, atunci când nu există compatibilitate și relația este marcată de conflicte și certuri, este de preferat să nu forțezi lucrurile dacă vezi că strădania ta este în zadar și să alegi să-ți dai o nouă șansă, pentru a întâlni pe cineva mai potrivit ție, împreună cu care poți trăi experiențe mai frumoase și mai sănătoase.

Dacă ți-a plăcut acest articol și dorești să primești pe e-mail și alte articole scrise de mine, te invit să te abonezi la newsletter.

Angela Plăcintar,
Psiholog și psihoterapeut adlerian