Mulţi oameni se pripesc în a considera că iubirea de sine înseamnă egoism, egocentrism, individualism, exclusivism, narcisism, amor propriu şi alte astfel de caracteristici sau etichete sinonime care, în fapt, înseamnă acelaşi lucru - întoarcerea spre sine, centrarea pe propria fiinţă şi preocuparea exclusivă faţă de satisfacerea nevoilor şi dorinţelor personale. Ori lucrurile stau întocmai pe dos: cu cât o persoană nu se iubeşte pe sine însăşi şi se detestă mai mult, cu atât ea este centrată în mai mare măsură pe propria sa persoană şi este preocupată de a lua din exteriorul fiinţei sale, de la cei din jur, pentru a-şi satisface nevoile şi a-şi umple vidul interior. Iar cu cât o persoană se iubeşte mai mult pe sine, adică are satisfăcute nevoile din interiorul propriei sale fiinţe şi este fericită în relaţia cu ea, cu atât mai mult se îndreaptă spre omenire pentru a împărtăşi bucuria din interiorul său şi pentru a oferi celor din jur din ,,cine” şi din ,,cum” este ea. Astfel, iubirea de sine nu înseamnă ,,a lua”, ci iubirea de sine înseamnă ,,a oferi”, dar fără sacrificiul de sine şi în detrimentul propriei persoane.

Chiar şi versetul biblic spune ,,Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”! Biblia nu separă iubirea de sine de iubirea de semeni şi nici nu îţi cere să alegi între cele două. Dimpotrivă, le aduce împreună şi le leagă: îţi iubeşti aproapele fiindcă te iubeşti şi pe tine, iar împreună sunteţi parte din divinitate. Iubirea de sine nu o exclude pe cea faţă de apropele tău, faţă de fiinţa umană – în general, şi faţă de viaţă. Dimpotrivă, atunci când dispui, în adâncul fiinţei tale, de sentimente de iubire faţă de tine însuţi, reverşi astfel de sentimente şi asupra celor din jur, prin faptele tale. Atunci când afirmi că iubeşti o persoană, dar îi deteşti pe alţii şi te porţi ca atare cu ei, aceasta nu este iubire. Iubirea este sau nu este - pur şi simplu, şi se manifestă în faptele tale, în general. Când simţi iubire faţă de sine, poţi să oferi iubire şi semenilor tăi, iar când nu ai iubire faţă de tine, nu ai de unde să oferi acest lucru nici celor din jurul tău. Dacă nu ai sentimente de iubire faţă de propria ta persoană, cum poţi să îi iubeşti pe alţii? Căci omul oferă întotdeauna din ceea ce are şi nu din ceea ce nu are, din ,,cine” şi ,,cum” este el şi nu din ,,cine” şi ,,cum” nu este el.


Cum poţi ajunge la iubirea de sine?

 

  1. Învaţă să fii prietenul tău cel mai bun! A fi prietenul tău cel mai bun, înseamnă şi să îţi vorbeşti într-un mod apreciativ şi încurajator. Să fii prietenul tău cel mai bun, înseamnă să te ierţi pentru greşelile tale, să înveţi din acestea, să fii blând şi înţelegător cu propria ta persoană, să manifeşti compasiune faţă de tine, să cauţi să te înţelegi în loc să te judeci, să te critici, să te etichetezi negativ sau să te blamezi pentru orice. Atunci când ştii să fii prietenul tău într-un mod necondiţionat, poţi să te îndrepţi şi spre cei din jur cu aceeaşi atitudine blândă şi înţelegătoare, să le fii aproape şi să te împrieteneşti cu ei.
     
  2. Exersează curajul de-a fi imperfect! Viaţa îţi scoate în cale în mod inevitabil provocări dintre cele mai diverse şi, de cele mai multe ori, abia după ce ai acţionat şi vezi rezultatul obţinut conştientizezi dacă ai făcut o greşală sau nu. A avea curajul de-a fi imperfect, presupune să te ierţi pentru greşelile tale, fiindcă nimeni nu este perfect, să înveţi lecţii preţioase şi să le aplici în experienţele care vor urma. Atunci când te ierţi pentru greşelile tale şi le priveşti ca pe nişte oportunităţi de învăţare, accepţi faptul că nici cei din jur nu sunt perfecţi, le ierţi greşelile şi îi încurajezi să desprindă lecţii preţioase din experienţele lor.
     
  3. Priveşte-te ca pe un întreg şi acceptă-ţi atât plusurile, cât şi minusurile! Să te iubeşti, înseamnă să te priveşti ca pe un întreg şi nu doar prin prisma punctelor slabe sau tari, adică în ,,alb” sau ,,negru”, ci să te priveşti cu toate caracteristicile tale, atât cu cele care te încurcă, cât şi cu cele care te sprijină în relaţia cu tine, cu viaţa şi cu cei din jur. Înseamnă, să îţi valorifici calităţile la maximum, ceea ce nu îţi place să cauţi să îmbunătăţeşti, iar ceea ce nu îţi place şi nu poţi schimba, să accepţi. Astfel, eşti în măsură să îi priveşti şi pe cei cu care interacţionezi ca pe nişte fiinţe complexe şi nu doar cu calităţi sau doar cu minusuri.
     
  4. Caută să pui accentul pe partea luminoasă a fiinţei tale! Atunci când te iubeşti, acorzi atenţie sporită asupra a ceea ce eşti şi ai şi nu asupra a ceea ce îţi lipseşte. Te focusezi asupra a ceea ce poţi face şi nu asupra a ceea ce nu poţi face, iar accentul pe pozitiv este un mod al tău de-a fi, care îţi îmbunătăţeşte starea de moment, care te încurajează şi îţi sporeşte încrederea în propria persoană, în ceea ce priveşte atitudinea faţă de viaţă. Astfel, îţi este la îndemână să te focusezi mai degrabă asupra aspectelor pozitive la cei din jur, decât asupra celor negative şi să îi încurajezi pe puterile lor personale.
     
  5. Observă şi apreciază eforturile pe care le faci! Atunci când te iubeşti, te angajezi cu întreaga ta fiinţă în ceea ce faci, pentru că te simţi capabil şi eşti conştient de efortul pe care îl depui în acţiunile tale. Chiar dacă rezultatul nu îţi este în totalitate pe plac şi nu întotdeauna ajungi exact la succesul pe care ţi l-ai propus, nu priveşti situaţia ca pe un eşec, ci obişnuieşti să te uiţi la progresul pe care îl faci, în ritmul tău, fără a pune presiune pe tine. Această atitudine este una încurajatoare pentru propria persoană, la fel cum este şi pentru cei din jur, atunci când te îndrepţi spre ei observând eforul pe care îl fac şi progresul pe care îl înregistrează, în ritmul lor.
     
  6. Caută să fii autonom! O persoană care se iubeşte pe sine, nu este dependentă de cei din jur, ci este autonomă şi de sine stătătoare, iar încrederea îi vine din acţiune şi din ceea ce poate şi reuşeşte să facă singură pentru ea. Nu stă în puterea nimănui să se priceapă la toate lucrurile şi nici nu are nimeni timp să le facă pe toate, dar o persoană autonomă îşi asumă responsabilitatea pentru ceea ce ţine de ea, fără a-i împovăra pe cei din jur şi, totodată, îi încurajează şi pe cei apropiaţi să înveţe să îşi asume responsabilităţi conforme cu abilităţile lor, pas cu pas, astfel încât să nu devină un salvator şi să se piardă pe sine în solicitările tuturor celor din jur.
     
  7. Solicită sprijin la nevoie! Să ceri sprijin celor din jur, în situaţiile în care ai nevoie de acest lucru, când te simţi copleşit de sarcini sau când unele lucruri nu ţin de tine, este ceva firesc fiindcă ştii că nu stă în puterea ta să le faci pe toate. Fiecare om are resurse limitate de timp, de energie, de cunoştinţe şi abilităţi şi nimeni nu ar trebui să se epuizeze în încercarea de a face totul singur. Atunci când eşti convins de acest lucru, eşti deschis spre a cere sprijin nu prin impunere, şantaj şi manipulare, ci prin dialog, prin încurajare şi cooperare, fiind deschis şi spre a oferi sprijin, la rândul tău, atunci când cei din jur au realmente nevoie de aportul tău.
     
  8. Manifestă consideraţie faţă de opiniile tale! Atunci când te iubeşti, nu te temi să îţi exprimi părerea personală, chiar dacă aceasta diferă de a celorlalţi, fiindcă simţi că părerea ta este importantă, că aceasta contează, că poate îmbogăţi dialogul şi chiar viaţa celuilalt, astfel că ai curajul să ţi-o exprimi. Totodată, manifeşti consideraţie şi respect şi faţă de opiniile celorlalţi, în faţa cărora nu eşti defensiv şi nu le iei la modul personal, privindu-le ca pe ceva împotriva ta, atunci când sunt diferite de ale tale, ci le asculţi cu respect şi consideraţie şi, uneori, le priveşti ca pe un avantaj care îţi poate lărgi orizonturile şi îţi poate îmbogăţi viaţa.
     
  9. Caută să iei decizii în acord cu tine însuţi! Atunci când este vorba despre tine, iei decizii, faci alegeri şi acţionezi, fără să depinzi de confirmările şi validările celor din jur pentru ceea ce vrei să faci şi pentru modul în care vrei să îţi trăieşti propria viaţă. Aceasta, fiindcă te cunoşti, fiindcă ştii ce ţi se potriveşte, şi pentru că poţi să te raportezi la vocea ta interioară şi să ai încredere în ea. Fiind în acest mod, nu le încurajezi celor din jur atitudinea de a fi dependenţi de confirmările şi validările tale, ori ale altor persoane, ci îi încurajezi să înveţe să ia decizii în acord cu vocea lor interioară şi cu ceea ce îi defineşte pe ei.
     
  10. Manifestă demnitate şi respect în relaţia cu tine şi cu cei din jur! Relaţiile pe care ţi le construieşti şi comportamentele pe care le accepţi reprezintă, de cele mai multe ori, reflexia iubirii faţă de tine însuţi. Sentimentul demnității personale, adică al conștiinței propriei valori, al respectului de sine, precum și al neacceptării umilinței şi înjosirii corelează direct cu iubirea față de sine și cu iubirea față de semeni și, de aceea, acest sentiment reprezintă temelia unei bune relații cu sine, cu viața și cu cei din jur. Atunci când eşti în măsură să îți oferi ție acest sentiment, poți înțelege importanța oferirii lui și oamenilor din jurul tău.
     
  11. Spune ,,Nu” atunci când simţi acest lucru! Să te iubeşti, înseamnă să fii conştient de valorile, nevoile şi limitele tale şi le respecţi spunând cu prietenie dar şi cu ferimitate ,,Nu” în faţa compromisurilor care ţi-ar putea aduce prejudicii personale, chiar şi atunci când iniţial te-ai pripit şi ai spus ,,Da”. Astfel, eşti în măsură să nu iei nici tu refuzurile celorlalţi la modul personal, să te simţi respins ori să consideri în mod eronat că ceva este în neregulă cu tine, ci să accepţi că fiecare om are dreptul să facă alegeri în acord cu sine însuşi, şi că doleanţele tale nu ,,trebuie” să fie întotdeauna satisfăcute atunci când tu te îndrepţi cu solicitări spre cei din jur.
     
  12. Bucură-te de momentele de solitudine! Atunci când te iubeşti şi ai o relaţie bună cu propria persoană nu te temi de singurătate, pentru că ştii că nu eşti niciodată singur, mai ales când eşti cu tine însuţi. Dimpotrivă, chiar tu alegi, ca din când în când, să te rupi din tumultul vieţii cotidiene, să petreci timp în compania ta pentru a te conecta la tine însuţi, pentru a investi în dezvoltarea ta personală şi pentru a te implica în toate acele activităţi care îţi sunt pe plac şi care aduc un plus de valoare calităţii vieţii tale. Iar cu această atitudine, poţi manifesta înţelegere şi bunăvoinţă şi cu cei din jur care, la rândul lor, au nevoie de astfel de momente.


    P.S. Dacă ţi-a plăcut articolul, te invit să te abonezi la newsletter, aici


    Psiholog şi psihoterapeut,
    Angela Plăcintar