Critica şi etichetarea negativă reprezintă doi dintre inamicii cei mai puternici în ceea ce priveşte construirea şi menţinerea armonioasă a relaţiei cu cei din jur. Când critici oamenii din viaţa ta, de fapt, îi judeci prin prisma propriului tău adevăr, care poate să nu aibă nimic de-a face cu realitatea lor. Când îi etichetezi negativ, te pripeşti în a emite judecăţi de valoare, fără să-i cunoşti în mod real aşa cum sunt. Când manifeşti aceste două atitudini şi comportamente, pierzi din vedere faptul că fiecare om reprezintă un Univers în sine şi un întreg complex de caracteristici, cu puncte tari şi slăbiciuni, la fel ca fiecare dintre noi. Când alegi să treci cu vederea peste partea luminoasă a fiinţei lor, ca să te focusezi pe ceea ce nu îţi place şi pe ceea ce consideri că nu fac bine, te conectezi la umbrele din fiinţa lor şi încerci să te ridici deasupra lor.

 

Când te îndrepţi spre oameni cu o atitudine de superioritate, iar pe ei îi pui la pământ, făcându-i să se simtă inferiori ţie, loveşti în imaginea lor de sine şi în încrederea în propria lor persoană. Le transmiţi mesajul că nu îi placi aşa cum sunt şi că, drept urmare, nici nu ai cum să îi admiri şi să-i iubeşti. Îi judeci prin prisma a cum crezi tu că ar trebui să fie, dar nu sunt, şi prin prisma a ce ai vrea tu să facă, dar acţionează diferit. Raportezi totul la tine, la universul tău interior, de parcă ai deţine adevărul absolut, iar tu ai fi exemplul ideal. Atunci când te îndrepţi spre cei din jur cu o asemenea atitudine individualistă, limitată la universul tău interior, centrată pe a evidenţia ,,cine” şi ,,cum” nu sunt cei din jur, şi pe ,,ce” nu fac ei cum trebuie, nu ai cum să construieşti nimic pozitiv şi, mai ales ceva frumos, pe termen lung.

 

Atitudinea ta critică şi devalorizantă a oamenilor, născută din tendinţa de a-i judeca, îi face să se simtă inferiori, umiliţi, ruşinaţi, răniţi, descurajaţi, frustraţi, neacceptaţi şi imposibil de a fi iubiţi. În plus, atunci când îi vorbeşti celuilalt despre nemulţumirile tale privind neajunsurile sale, îţi răpeşti singur lumina, seninătatea şi frumuseţea de pe chip şi o înlocuieşti cu ceea ce este mai întunecat şi mai urât. N-ai cum să fii seducător, atunci când le evidenţiezi celorlalţi ceea ce nu îţi place la ei. Critica, devalorizarea, etichetarea și blamarea nu te fac deloc atractiv, iar aceasta nu are cum să genereze vreodată apropiere nici din partea ta în relaţia cu cei din jur, nici din partea celorlalţi spre tine, ci distanțare mentală, emoţională şi, în cele din urmă, comportamentală.


Atunci când îi critici şi îi devalorizezi pe cei din jurul tău, de fapt, transmiţi mesajul că nu te placi şi nu te accepţi aşa cum eşti, că nu te simţi bine în pielea ta şi în relaţia cu tine însuţi, că vezi ce e mai rău în tine, că stai prost cu stima de sine. Iar ca să te simţi ceva mai bine în preajma lor, loveşti în ei, îi pui la pământ, de cele mai multe ori evidenţiind ce e mai puţin frumos la ei, ca să-i aduci la nivelul tău şi să te simţi ceva mai bine cu tine şi în relaţia cu ei. Probabil, în copilăria ta, şi cei din jur te-au criticat şi te-au valorizat în mod constant, iar tu ai învăţat să te îndrepţi şi spre cei din jur cu aceeaşi atitudine.

 

În schimb, când tu însuţi te-ai debarasat de poverile trecutului, de cele ale criticilor şi etichetărilor negative din copilăria ta, când tu însuţi reuşeşti să dialoghezi eficient cu vocile critice din mintea ta şi în final să le pui pe silenţios, când tu însuţi poţi să analizezi criticile care vin spre tine şi să nu te laşi afectat de ele, când tu însuţi te priveşti ca pe o fiinţă complexă, cu puncte tari şi slăbiciuni, şi reuşeşti să te simţi bine în pielea ta, în armonie şi în acord cu ,,cine” şi ,,cum” eşti, nevoia de a-i critica şi de a-i eticheta pe cei din jur se diluează până la dispariţie. Atunci când ai parcurs drumul spre tine şi ai învăţat să te conectezi la propria ta fiinţă, să te accepţi şi să te iubeşti aşa cum eşti, să fii în acord cu individualitatea ta, eşti în măsură să parcurgi şi drumul spre cei din jur, să te conectezi la propria lor fiinţă, să le acorzi timp, să cauţi să-i cunoşti, să-i înţelegi şi nu să-i judeci ori să îi etichetezi, ci să-i priveşti şi să-i accepţi cu puncte tari şi slăbiciuni, căutând mai degrabă să le evidenţiezi partea luminoasă a fiinţei lor.

 

Şi da, aceasta este atitudinea cea mai potrivită şi mai valoroasă care poate să te apropie de cei din jur: acceptarea lor aşa cum sunt, dar cu accent pe ceea ce îţi place la ,,cine” sunt, la ,,cum” sunt şi la ,,ce” fac ei. Fără doar şi poate, a minimiza ceea ce nu îţi place la o persoană, concomitent cu a-i evidenţia acesteia aspectele pozitive reale, cu sinceritate, cu admiraţie şi cu apreciere, atunci când le manifestă în relaţia cu tine şi le observi la ea, o va determina să multiplice acele lucruri atunci când se va îndreapta spre tine, îi va crea o stare de bine atunci când se va afla în preajma ta, va dori să petreacă mai mult timp în compania ta şi, poate, chiar îţi va face loc în viaţa şi în casa sa – în casa sufletului său. Iar când cineva te primeşte în sufletul său, fiindcă are nevoie de tine, începe să se comporte cu tine cu acelaşi respect, cu aceeaşi admiraţie, cu aceeaşi răbdare şi cu aceeaşi acceptare.

 

P.S. Tu cum te simţi în preajma celor care critică şi devalorizează în mod constant, şi care este părerea ta despre atitudinea lor?

 

Psiholog şi psihoterapeut,
Angela Plăcintar