Situațiile dificile, obstacolele și provocările ne dau târcoale majorității dintre noi, pe parcursul existenței noastre. Aşa este viaţa: uneori ne scoate în cale obstacole precum pietre, bolovani, gropi, şanţuri, dealuri, munţi şi ape (metaforic vorbind); uneori ne împiedicăm, alteori cădem, uneori urcăm şi apoi coborâm, alteori coborâm şi apoi urcăm; uneori ne scufundăm în ape tulburi, mai mult sau mai puţin adânci, însă nu putem rămâne blocați nici în trecut, nici în prezent, fiindcă suntem nevoiți să înaintăm – vrem, nu vrem. Iar în modul în care fiecare dintre noi înaintează prin viață, sunt diferențe de convingeri, de atitudine și de comportamente, de la individ la individ.

Să te lamentezi atunci când te-ntâlnești cu obstacole multiple și cu nereușite, îți poate produce pentru moment o stare autentică de eliberare, asociată cu atenția, ascultarea, compasiunea și tendința de a beneficia de sprijin din partea unor persoane. Însă, practicată pe termen lung, tendința de a te lamenta în mod constant, chiar și după ce dificultățile au dispărut, riscă să devină un obicei de a te raporta la propria persoană, la viață și la cei din jur.

Lamentațiile îți induc treptat statutul de victimă în fața nedreptăților și a ghinioanelor care par să se țină ca scaiul de tine, aruncându-te în vârtejul disperării și al nefericirii. Dominat de un sentiment de neputință, pasiv și blocat în fața provocărilor pe care ai impresia că viața, oamenii și chiar divinitatea ți le-au scos în cale, îți rămâne doar să te plângi și mai tare, așteptând intervenția din exteriorul tău, ce vine tot mai rar, până când nu mai vine.

Dacă ai o mentalitate de victimă, este posibil să fi văzut la cei din jur acest comportament și să-l fi preluat, interiorizându-l în structura personalității tale și manifestându-l ca parte din ființa ta. Este posibil și să-l fi testat și, cum ai văzut că a funcționat, fiindcă cei din jur ți-au acordat atenție, străduindu-se adesea ,,să îți ușureze povara” și să îți sară în ajutor, ai tot multiplicat acest comportament.

Atunci când tiparul tău comportamental îmbracă hainele autovictimizării, tu manifești egoism și lipsă de considerație față de cei din jur, deoarece unicul tău scop este să iei, punându-i pe cei din jur în slujba ta, tu fiind centrat pe a lua (atenție, timp, energie, etc.) și niciodată pe a da. Întrucât, pentru moment, te simți mai bine, această atitudine pare să fie o ascensiune pentru tine, însă, în realitate, aceasta reprezintă o ascensiune spre în jos, fiindcă îți limitează autonomia și îți menține dependența de cei din jur.

Așadar, dincolo de faptul că îți strici relația cu propria persoană, cu încrederea în tine și cu stima ta de sine, este compromisă și pusă în dificultate și relația cu cei din jur: sătui de lamentațiile tale interminabile și de solicitarea ta, celor apropiați le rămâne ca opțiune viabilă pentru a nu se pierde pe ei în relația cu tine, să te lase la un moment dat prăbușit în Valea Plângerii și să își vadă de viața lor. Aceasta, pentru că nimeni, niciodată, nu are datoria față de tine de-a te salva de propria-ți nefericire, de a-ți umple golul interior și de a-și sacrifica timpul și energia pentru a face în locul tău ceea ce poți face tu singur, pentru tine!

Merită să te lași pradă lamentațiilor?
Pe termen lung, cu siguranță nu!
Poate pentru moment, la psiholog…căci altminteri…vei rămâne din ce în ce mai singur, mai dezolat, mai apatic, mai neputincios, mai dependent de cei din jur (mă întreb care vor mai fi aceia?) și mai lipsit de speranță.

În schimb, să conștientizezi că nu numai ție ți se întâmplă anumite lucruri negative și că nu tot timpul ai parte de dificultăți și de suferințe, că nu ești victima sorții și a vieții, că lamentațiile îți aduc prejudicii la sănătate și în relațiile cu cei din jur și că nici nu te sprijină în a schimba ceva, să înveți să privești provocările pe care viața ți le scoate inevitabil în cale ca pe niște situații care necesită rezolvare, înfruntându-le cu mult curaj, poate să îți aducă mult mai multe avantaje. Centrându-te pe identificarea unor soluții, pe activarea resurselor interioare și pe rezolvarea a ceea ce se poate rezolva, te vei salva de suferință și de statutul de victimă.

 

Angela Plăcintar,
Psiholog și psihoterapeut adlerian