A spune ,,Nu”, reprezintă un drept fundamental al oricărei ființe umane.

 

Fiecare persoană are datoria morală față de sine însăși de a uzita de acest drept, atunci când ceea ce vine din partea celorlalți spre ea, nu se află în acord cu valorile, cu interesele și cu convingerile sale, mai cu seamă atunci când ea poate anticipa că respectivele lucruri i-ar putea aduce prejudicii, sub diferite aspecte: moral, profesional, sentimental, social, spiritual, material, din punct de vedere al sănătății, ca timp, etc. Chiar dacă, pentru moment, aceste aspecte nu pot fi anticipate, iar răspunsul inițial a fost ,,Da”, când se relevă acest adevăr, persoana în cauză are dreptul și datoria morală față de sine însăși de a se răzgândi și de a se retrage din ceea ce a acceptat inițial.

Nicio persoană nu poate câștiga respectul, aprecierea și dragostea celor din jur, atât timp cât ea se tratează cu lipsă de respect, de apreciere și dragoste. Cu cât o persoană se străduiște mai mult să satisfacă dorințele egoiste ale celor din jur, până la sacrificiu, deși conștientizează că acest lucru îi aduce prejudicii, cu cât ea renunță mai mult la propriile interese, activități, dorințe și valori, cu atât ea beneficiază din ce în ce mai puțin de respectul, de atenția și de afecțiunea celor din jur. Aceasta întrucât cei din jur te valorizează, te respectă și te apreciază direct proporțional cu măsura în care tu însuți îți oferi aceste lucruri;

 

De ce este important să spui ,,Nu”, dacă asta simți?

  • pentru a le oferi celor din jur posibilitatea de a-ți cunoaște limitele și de a ți le respecta; dacă tu transimiți mesaje eronate, acestea îi vor induce în eroare și nu vor ține cont de ceea ce este important pentru tine;
  • pentru că, atât timp cât tu transmiți celor din jur mesajul că este în regulă ceea ce vine din partea lor spre tine, acceptând anumite lucruri, verbal și comportamental, deși la nivel cognitiv și emoțional nu ești în acord cu ele, cei din jur vor considera că totul este în regulă și, în acest mod, tu le întărești comportamentele și aceasta reprezintă contribuția ta la propria-ți nefericire;
  • dacă le faci celorlalți pe plac, în detrimentul tău, ignorând ceea ce simți, îți negi propria individualitate și o exacerbezi până la dispariție, pierzându-te în relația cu cei din jur;
  • îți scade încrederea în tine, sentimentul valorii personale și stima de sine;
  • văzând că tu însuți te tratezi cu lipsă de demnitate și respect, tu însuți te depreciezi, te devalorizezi și te tratezi cu lipsă de atenție și de considerație, tu însuți te erijezi într-un servitor umil, cei din jur te vor trata ca atare.


În loc să spui ,,Da”, atunci când ai vrea să spui ,,Nu”…

De cele mai multe ori, atunci când te-ai obișnuit să spui ,,Da”, îți vine foarte greu să spui ,,Nu” însă, orice abilitate, inclusiv aceea de a spune ,,Nu”, se poate învăța. Îți va fi de folos:

  • să îți cunoști limitele personale și să le ai mereu în vedere în relația cu cei din jur;
  • să amâni oferirea unui răspuns, pentru a-l cântări bine;
  • să îți dai voie să te răzgândești atunci când, te-ai pripit în a da un răspuns neconform cu ceea ce ai simțit inițial, ori care s-a dovedit ulterior că este în detrimentul tău;

De cele mai multe ori, a spune ,,Nu” unei persoane care încearcă să te manipuleze, pentru a-și satisface ea dorințele egoiste ce ție îți pot aduce prejudicii, ori chiar să te șantajeze, înseamnă a-ți spune ție ,,Da”, fiindcă în acel moment îi dezvălui celui de lângă tine propriile tale nevoi, dorințe și limite personale. În acel moment, ești o persoană demnă, care se cunoaște bine, care are un sentiment bine definit al identității de sine, care se valorizează, se respectă și se iubește. 
Spunând ,,Nu” atunci când este cazul, într-o manieră asertivă, cei din jur vor aprecia în mai mare măsură atunci când răspunsul tău va fi ,,Da”, înțelegându-i valoarea.


Angela Plăcintar,
Psiholog și psihoterapeut adlerian