Un copil nu vine pe lume cu o părere despre sine însuși, despre ,,cine” și ,,cum” este el, ci se descoperă pe sine însuși, dobândind treptat un grad din ce în ce mai profund de autocunoaștere, ca urmare a modului în care cei apropiați îi vorbesc și se comportă cu el.

Un copil care este criticat în mod constant, prin cuvinte, tonalitate, priviri și gesturi, ajunge să aibe impresia că nu este cum ,,ar trebui să fie”, că ceva este în neregulă cu el, că provoacă nemulțumire, supărare și stres celor dragi, că nu are nicio valoare și că nu merită să fie iubit. În timp, ajunge să se desconsidere la rândul său și să nu se iubească, din moment ce percepția lui este că nici persoanele semnificative din viața sa nu îl iubesc.

Desigur, este o certitudine faptul că toți oamenii - deci și părinții critică din când în când, mai cu seamă când sunt nemulțumiți de comportamentele și atitudinile celor din jur, însă atunci când părinții se focalizează cu preponderență asupra aspectelor negative ale propriilor copii, când evidențiază în mod constant greșelile și aspectele negative în tot ceea ce ei sunt și fac, când nemulțumirile sunt exprimate în mod frecvent și constant devenind metode (eronate) de educare a copiilor, atitudinea lor devine descurajatoare pentru copii, ei nemaiputând să-și acceseze resursele spre a face lucrurile bine. Prin critică, părinți se depărtează de la ceea ce are pozitiv copilul, de la calitățile și abilitățile sale și crează distanță în relația cu ei.

 Când sunt criticați în mod constant, copiii:

  • se simt umiliți,
  • se simt desconsiderați,
  • se simt neîndemânați, incompetenți și incapabili,
  • devin nesiguri pe abilitățile lor,
  • își diminuează încrederea în forțele proprii,
  • încep să se teamă că nu vor face lucrurile bine și că vor eșua,
  • au un sentiment de inadecvare în multe dintre situațiile în care se află,
  • învață să se judece singuri și mereu, să se blameze și să se critice,
  • au impresia că și cei din jur sunt cu ochii pe îi, că le vânează eventualele greșeli și că îi evaluează negativ,
  • le este afectat sentimentul valorii de sine,
  • le scade stima de sine,
  • devin, la rândul lor, vânători de greșeli și-i critică pe cei din jur.

Criticismul nu educă copiii și nici nu-i invită la cooperare.
Criticismul frânge aripile încrederii în forțele proprii, ale curajului și ale reușitei. 

Adultul care a crescut în critici constante, își dezvoltă o percepție de sine distorsionată, putând umbrele trecutului său ori de câte ori se uită în oglindă și auzind ecoul vocii critice din copilărie ori de câte ori se raportează la cei din jur.
Dacă tu ai crescut în critică și încă mai porți cu tine rănile acesteia, te invit să urmărești videoclipul de mai jos, pe care l-am realizat special pentru tine.

Angela Plăcintar,
Psiholog și psihoterapeut adlerian