Mulţi părinţi sunt convinşi că îşi stimulează copiii să se comporte mai frumos, să fie mai cuminţi, să înveţe mai bine, dacă îi compară cu alţi copii: cu fraţi, surori, verişori, vecini, colegi de grădiniţă sau de şcoală, copii ai unor cunoştinţe, etc.

Care sunt consecinţele comparării propriului copil cu un alt copil?

- Copiii cred că părinţii lor sunt nemulţumiţi de ei, că îi apreciază mai mult pe alţi copii şi că i-ar prefera pe aceia în locul lor.
- Se simt neacceptaţi, „defecţi” şi cred că nu merită să fie iubiţi, că nu sunt iubiţi din moment ce alţi copii sunt mai buni ca ei.
- Copiii consideră că părinţii lor nu le oferă respect, că nu au încredere în ei şi în abilităţile lor, astfel că îşi pierd încrederea în ei înşişi, ajungând să se simtă incapabili,  demotivaţi şi descurajaţi.
- Dezvoltă sentimente de vinovăţie pentru că "nu sunt ca alţii", aşa cum „ar trebui” să fie şi pentru că produc nemulţumire, dezamăgire şi nefericire părinţilor.
- Dezvoltă sentimente de inferioritate şi o stimă de sine negativă.
- Devin nesiguri în ceea ce priveşte modul în care „trebuie” să fie şi învaţă să se compare tot timpul cu cei din jur, faţă de care se vor simţi mereu inferiori, întrucât întotdeauna cineva va fi „mai bun” decât ei, cel puţin dintr-un anumit punct de vedere.
- Vor încerca mereu să se încadreze în tiparele impuse de alţii, crezând că ele sunt mai bune, perfecte chiar şi că doar dacă se mulează pe acele tipare sunt valoroşi şi semnifică ceva.

Ce ai de pierdut, în calitate de părinte, atunci când folosești comparația?

Cu timpul, copilul tău își va interioriza acest comportament și se va compara el însuși cu cei din jur, indiferent că vei fi de față, sau nu. Se va compara prea puțin cu cei față de care se află în superioritate, pentru a aprecia ceea ce are el, și se va compara în special cu aceia față de care el se află în inferioritate. Fiind cuprins de invidie, va dori să aibă și el ceea ce au cei din jur, astfel că îți va cere tot felul de lucruri, din ce în ce mai pretențioase, iar dacă îl vei refuza, el te va compara cu părinții acelor copii care au mai mult ca el, și îți va aduce tot felul de acuze și reproșuri, care vor degenera în conflicte. Așadar, mai devreme sau mai târziu, acest comportament se va întoarce împotriva ta.

Comparaţia este inutilă!

Fiecare copil este o sumă unică şi irepetabilă a moştenirii sale genetice, a mediului familial şi social în care creşte şi se dezvoltă şi a educaţiei primite. Așa cum într-un copac nu există două frunze identice, tot așa este cu desăvârșire imposibil să existe doi copii identici, în complexitatea personalității lor. Chiar dacă identificăm însușiri fizice sau psihice comune, asemănările nu sunt totale, fiindcă în detalii întotdeauna sunt deosebiri și fiecare dintre copii are un mod propriu și concret, irepetabil de a fi, de a gândi, de a simți şi de a se comporta. De aceea, nu are rost să-i comparăm pe copii unii cu ceilalţi (crezând în mod eronat, că în acest fel îi vom motiva să evolueze după modelul celorlalţi).

În loc să îți compari copilul cu un altul, mai bine:

  • să îi creezi oportunităţi pentru a se implica în cât mai multe şi mai diverse activităţi, astfel încât să poți să observi ceea ce îi place să facă și spre ce anume are înclinații;
  • să-l sprijini în a-și conștientiza unicitatea și în a construi pe ceea ce are, pentru a progresa;
  • să-i creezi oportunități pentru a-și exersa și dezvolta propriile abilități și, pentru a-și forma altele noi;
  • să-i creezi oportunități pentru a-și valorifica la maximum  resursele și puterile personale,  făcând ceva frumos şi util pemtru sine, și pentru cei din jur;
  • să-l sprijini în a se compara cu sine însuși, urmărind progresul pe care-l face azi coparativ cu cel de ieri.

Dacă ți-a plăcut acest articol și dorești să primești pe e-mail și alte articole scrise de mine, te invit să te abonezi la newsletter.

Angela Plăcintar,
Psiholog și psihoterapeut adlerian