În zilele noastre se vorbește din ce în ce mai des despre relații și comportamente ,,toxice”. Oamenii întocmesc liste cu criterii sau indicii ale relațiilor toxice, cu exemple de comportamente toxice, iar unii adaugă și diverse îndemnuri și recomandări pentru a ieși din relațiile toxice.
Ei bine, în abordarea psihoterapeutică a relațiilor și comportamentelor ,,toxice”, este vorba și despre cauzele care stau la baza acestora. Știu, unii ați putea crede, în mod eronat, că încerc să le justific atitudinile și comportamentele. E ceva de lucru să înțelegi...cum s-au format anumite convingeri și comportamente și cum au fost acestea considerate de către fiecare persoană, a fi funcționale în relațiile cu cei din jur: a celor care le manifestă și a celor care le acceptă. E și mai mult de lucru, pentru ca cei în cauză să conștientizeze lucrurile de care nu erau conștienți, să se ilumineze asupra modului în care propriile convingeri și comportamente îi încurcă în relația cu propria persoană și cu cei din jur, să își vindece rănile, să își umple golul interior și să își reconsidere convingerile. Din cazuistica cu care m-am confruntat, vă împărtășesc și vouă câte ceva. 
 

Mulți oameni sunt în dezacord cu ei înșiși și nu se plac pentru ,,cine” și ,,cum” sunt. Întrucât au crescut cu judecăți ,,de valoare”, cu etichete negative, în critică și în comparație, ei se luptă cu neîncrederea în sine, cu o stimă de sine fragilă, cu rușinea că nu sunt perfecți și cu alți demoni interiori. Fiindcă nu se plac pe ei înșiși, nu se acceptă așa cum sunt și nu se iubesc suficient, nu prea au cum să îi placă, să îi accepte și să îi iubească nici pe cei de lângă ei, pe care îi judecă, îi critică, îi etichetează și îi rușinează adeseori, eliberându-se în acest mod de tensiunea acumulată în copilăria lor.

Mulți oameni au fost ridiculizați pe când erau copii, iar sentimentele lor le-au fost înăbușite, până când nici ei înșiși nu și le-au mai recunoscut și, în consecință, nici nu și le-au mai exprimat, iar mai târziu au ajuns să fie la rândul lor lipsiți de empatie, chiar și față de cei apropiați. Când se întâlnesc cu cei din jur, nu își văd în mod clar sentimentele, nu și le pot exprima într-o manieră adecvată și, totdată, nu au cum să dea dovadă de empatie și de compasiune nici față de cei din jur; ei manifestă indiferență și distanțare față de ceva ce nu stă în puterea lor să înțeleagă.

Mulți oameni au fost lipsiți la nevoie de sprijinul persoanelor semnificative din viața lor, astfel că au ajuns să creadă că viața este un loc nesigur și că nu se pot baza pe nimeni. Ei caută mereu persoane pe care să se bazeze, de la care pretind și așteaptă să primească ceea ce nu au primit încă din copilărie și până acum, iar modul în care fac acest lucru, este exagerat și neadecvat, iar atunci se întâlnesc cu cei din jur, nu au cum să își ofere nici ei sprijinul, pentru că nu știu cum să facă acest lucru.

Mulți oameni au fost lipsiți în copilăria lor de prezența, de atenția și de satisfacerea nevoilor emoționale, din partea persoanelor semnificative pentru ei, astfel că au ajuns să creadă că nu sunt demni de atenția și de dragostea celor din jur și, de aceea, au ajuns să nu se iubească nici ei pe ei. Atunci când se întâlnesc cu alte persoane observă doar ceea ce acestea nu le oferă, iar atunci când întâlnesc persoane care ar vrea să le ofere timpul, prezența, atenția și dragostea lor, minimalizează, ignoră sau chiar resping aceste lucruri, pentru că nu se potrivesc cu ceea ce ei erau obișnuiți să primească și nu știu cum să întâmpine aceste comportamente pozitive.

Mulți oameni au fost descurajați în copilăria lor, astfel că ei nu au avut șansa de-a visa, de-a crede în puterea lor interioară și de-a ieși din zona de confort pentru a da viață visurilor lor. Chiar dacă visează ceva, ori nu încep, ori încep și renunță pe parcurs sau chiar pe ultima sută de metri. Fiind ei înșiși descurajați, când se întâlnesc cu cei din jur nu au de unde și din ce să ofere celorlalți decât descurajare, adică din propria lor descurajare și nu au nici cum să îmbrățișeze prea ușor încurajările celor din jur.

Multor oameni li s-au impus atât de multe lucruri în copilărie, iar părinții au fost atât de intruzivi în viața lor, încât și-au pierdut identitatea în cei de lângă ei, iar acum sunt incapabili să ia singuri o decizie pentru viața lor și să își asume consecințele pentru propriile lor comportamente. Ei au nevoie aproape în permanență de îndrumările celor din jur, de confirmările și validările acestora; sau dimpotrivă, scăpați din lanțurile robiei, vor să facă doar ce și cum vor ei, să își impună preferințele, nevoile și dorințele în fața celorlalți, indiferent de consecințele asupra relației cu cei din jur.

Mulți oameni au crescut într-un mediu ostil, conflictual și rece și au fost în copilăria lor privați de tehnicile de liniștire în perioadele de stres, din partea persoanelor care i-au îngrijit, deoarece, la rândul lor, respectivele persoane au fost cu nevoi neîmplinite din parte propriilor părinți, fiind, în acest mod, agitate și stresate și incapabile de a-i oferi copilului mângâiere, alinare și liniștire. În consecință, acești oameni sunt agitați în permanență, stresați și incapabili să se liniștească în momentele de singurătate, ceea ce îi face să caute alte persoane care să îi îngrijească. Aflându-se într-o continuă efervescență emoțională, ei îi agită și îi stresează continuu și pe cei din jur.

Mulți oameni au fost supuși șantajului și manipulării pe când erau copii și folosiți în beneficiul celor egoiști și egocentrici din preajma lor, astfel că fie se lasă în continuare manipulați, rămânând victimele împrejurărilor și oamenilor din jurul lor, fie folosesc în relația cu cei din jur exact aceleași comportamente de șantaj și manipulare, pe care și le-au interiorizat, fiindcă le-au considerat funcționale, iar acum nu realizează că această atitudine le aduce prejudicii în relația cu cei din jur.

 

Tu, în fața acestor atitudini și comportamente

Desigur, dintre oamenii care au crescut cu astfel de atitudini și comportamente, nu toți se comportă în acest mod. Unii dintre ei au călătorit în adâncul ființei lor, s-au analizat, au reflectat, au înțeles ceea ce părea de neînțeles și au făcut schimbări în viața lor. Dar alții au rămas așa cum sunt, niște copii frustrați și necăjiți într-un trup de adult, cu o voce de copil ce țipă mai tare decât vocea de adult. Aceștia sunt copiii ce au rămas captivi în trupurile oamenilor mari. Aceștia au nevoie de și mai multă acceptare, dragoste și compasiune decât, poate, îți vine să crezi și să le oferi. Dacă ai putea conștientiza și dacă ai putea simți cât zbucium se ascunde în sufletul lor și câtă nefericire, nu i-ai putea devaloriza, ci i-ai compătimi…

În interacțiunea cu astfel de persoane, nu ai de ce să iei lucrurile personal, să te devalorizezi în sinea ta sau să cazi pradă sentimentelor negative. Poți să încerci să cauți să-i înțelegi într-o oarecare măsură și la un nivel mai superficial (căci altfel nu ai cum) și, eventual, să vezi tu ce-i mai bun în ei. Dar nu poți să te erijezi în rolul de salvator. Nu este responsabilitatea ta, ci în primul rând a lor și apoi a psihoterapeuților (atunci când sunt solicitați în acest sens, de către persoanele în cauză).

În interacțiunea cu astfel de persoane, tu poți să le oferi ce ai mai bun, dar nu și ,,pielea” de pe tine!
În interacțiunea cu ei, poți să pui limite ferme și predictibile atunci când este cazul, iar în rest… să fii tu ok cu tine!

 

Tu cu ce fel de comportamente ,,toxice” din partea celor din jur te confrunți și în ce mod te raportezi la acestea? Le întâmpini cu compasiune dar alegi să trasezi limite ferme și predictibile,  intri în lupta de putere cu ei, sau ești pasiv și suferi în interiorul tău?

 

Angela Plăcintar,
Psiholog și psihoterapeut adlerian