Majoritatea oamenilor, atunci când ne privesc, se uită la noi dar, de fapt, în ochii noștri se văd pe ei înșiși…

Majoritatea oamenilor ne percep în funcție de realitatea lor personală, aceasta însemnând faptul că ei  proiectează asupra noastră propriile lor puteri și slăbiciuni, temerile, frustrările, așteptările și experiența personală, precum și convingerile lor despre lume și viață, neluând în considerare unicitatea și individualitatea noastră, a fiecăruia. Din păcate, ne-am cam obișnuit să ne tratăm unii pe alții în grabă, într-o manieră superficială, căci ne-am pierdut abilitatea (dacă am avut-o vreodată) de-a avea răbdarea necesară pentru a ne cunoaște într-un mod cât mai autentic și, poate, ne lipsește și abilitatea de-a face diferențierea între noi și cei din jur…

Se întâmplă, nu de puține ori, să întâlnim oameni care își formează rapid o părere eronată despre noi, care ne compară, ne judecă și ne etichetează, chiar la prima vedere, fără a ne acorda timp suficient în vederea cunoașterii profunde și reale, în autenticitatea noastră.

Desigur, atunci când constatăm faptul că părerea pripită a celor din jur despre noi, nu seamănă cu realitatea, este firesc să ne spunem punctul de vedere și să-l argumentăm. Însă, dacă vedem că facem acest lucru în zadar, este mai bine să ne oprim, renunțând la strădania de a-l convinge pe celălalt să privească lucrurile prin ochii noștri și, poate, este indicat să ne vedem de drum. Uneori, se poate întâmpla ca atunci când încerci să le spui că tu nu ești precum te văd ei, să ia lucrurile personal, ca și când ai vrea să le transmiți mesajul că ei nu sunt capabili să perceapă corect realitatea, astfel că își apără stima de sine, spunând că tu nu te cunoști suficient de bine. Oamenilor le este adesea dificil să recunoască faptul că ei înșiși s-au pripit în ceea ce-au văzut în tine, însă este mai sănătos pentru toată lumea ca noi să conștientizăm faptul că fiecare om trăiește în realitatea sa, pe care noi nu avem datoria de-a o schimba, căci nu stă în puterea noastră.

 

Privind doar la suprafață, nu poți ajunge niciodată la esență.

Nu este suficient să vezi comportamentul unui om într-o singură situație, ca apoi să generalizezi, concluzionând că respectivul comportament îl reprezintă în autenticitatea sa. Noi, oamenii, suntem mult prea complecși pentru a fi ,,citiți” în urma observației de moment a vreunei persoane, indiferent de pregătirea și experiența sa profesională.

Ca să reușești să îți formezi o părere cât de cât realistă despre un om, este nevoie să observi comportamentul său manifestat în contexte diferite, evitând să-i atribui percepția ta apiori; doar să observi, iar atunci când anumite comportamente se repetă în contexte diferite, poți să-ți iei libertatea de a emite unele ,,judecăți” de valoare cu privire la ,,cine” și ,,cum” este respectivul om.

Este nevoie să privești dincolo de cuvintele și promisiunile sale, spre faptele pe care le face. Este nevoie să privești dincolo de planurile și visurile pe care le are și despre care vorbește, spre rezultatele acțiunilor sale. Este nevoie să privești dincolo de hainele pe care le poartă, spre inima care-i bate în spatele ,,accesoriilor” pe care le poartă. Este nevoie să privești dincolo de maniere, spre bunul său simț. Este nevoie să privești dincolo de expresia emoțională afișată pe chip, spre cuvintele pe care le rostește, căci ele reprezintă veșmintele sufletului său. Este nevoie să le dăm timp celor din jur să se manifeste, pentru a ne da nouă înșine timp pentru a-i cunoaște, iar dacă nu suntem dispuși să le acordăm oamenilor din jur parte din timpul nostru, atunci mai bine să renunțăm la pretenția că suntem buni cunoscători ai firii omenești, ori că vrem să construim ceva frumos cu ei, căci e mai cinstit și mai sănătos așa – pentru propria persoană, pentru ei și pentru relația pe care pretindem că o avem cu ei.
 

Angela Plăcintar,
Psiholog și psihoterapeut adlerian