Multe persoane confundă dragostea cu dependența. Imaginea partenerului le acaparează întreaga atenție, le consumă timpul, precum și energia fizică și psihică. Trăiesc doar și prin celălalt și nu își pot imagina viața fără cel de lângă ele. Aceste persoane se ,,agață” de partenerul de cuplu și îi solicită prezența peste tot, sufocându-l și încercând să-i ia libertatea de a fi el însuși. Și chiar dacă nu se află împreună cu partenerul lor,  el reprezintă obiectul neîncetat al gândurilor lor. Iar în situația în care relația este toxică, marcată de critici, abuzuri și conflicte, nu au puterea de a se desprinde din relația respectivă ci, mai degrabă pun presiune pe partener pentru a se schimba și fac sacrificii personale, în speranța că relația se va îmbunătăți.

Este dependență, și nu iubire, atunci când: 

  • încerci să-i supraveghezi fiecare mișcare partenerului de cuplu;
  • manifești gelozie și posesivitate;
  • insiști să-l însoțești în delegații și la întâlnirile cu prietenii săi;
  • atunci când nu este cu tine, adormi cu pozele lui la capătul patului;
  • servești masa și lucrezi cu poza lui în fața ta;
  • vorbești cu cei din jur mai tot timpul despre el;
  • îl supraevaluezi, exagerându-i calitățile;
  • îi ieși mereu în cale, cu scopul de a face pentru el totul, chiar și ceea ce îți spune că preferă să facă singur renunți la planurile tale și lași totul baltă când apare el;
  • renunți la părerile și la deciziile tale, doar pentru că ale lui sunt diferite;
  • te adaptezi la toate valorile și obiceiurile lui, pe care le împrumuți imediat de la el, indiferent că ți se potrivesc sau nu;
  • renunți la familia ta, la prietenii tăi, la locul de muncă și la hobby-urile tale și/sau îi ceri și tu să facă aceleași lucruri;
  • îi permiți să-ți încalce limitele personale;
  • îi cauți scuze și justificări pentru comportamentele sale negative și indiferente față de tine;
  • nu te poți desprinde de el, chiar dacă te înșeală, te abuzează ori te manipulează, fiindcă nădăjduiești că într-o bună zi se va schimba, dacă tu continui să te străduiești;
  • trăiești prin și pentru celălalt, făcând sacrificii și renunțând la tine și la nevoile personale.

Toate aceste atitudini și comportamente din partea ta, reprezintă un atașament excesiv și o dependență construită în copilărie, pe absența iubirii din partea unuia sau ambilor părinți, pe care tu ai perceput-o pe când erai copil. Atunci când manifești față de partenerul tău astfel de atitudini și comportamente, nu înseamnă că-l iubești, ci, înseamnă că te agăți de cel de lângă tine din teama de a nu-l pierde, chiar dacă ești nefericit cu el. Cel mai probabil, în această situație, îți este teamă să nu-l pierzi pe ,,obiectul neîncetat al gândurilor tale”, fiindcă nu știi cum să fii fericit cu tine însuți. Să nu știi cum să stai liniștit cu tine însuți și să te bucuri de compania ta, înseamnă să fii lipsit de iubirea de sine, adică să ai un gol interior (care întotdeauna își are originile în copilărie), un gol pe care tu încerci să-l umpli sacrificându-te pentru cel de lângă tine, în scopul de a-i obține dragostea și afecțiunea, pentru a nu fi abandonat.

Când vei reuși să înveți să te iubești pe tine însuți, vei ieși din nevoia excesivă de a fi iubit și vei reuși să stabilești relații de iubire sănătoase pentru tine și pentru cel de lângă tine.

Ca să înveți să te iubești pe tine însuți, printre altele, ai nevoie:

  • să-ți analizezi copilăria în cadrul unui proces de psihoterapie, pentru a învăța să te eliberezi de convingerile dobâdite în baza percepțiilor de atunci, care interferează cu prezentul tău;
  • să devii conștient de resursele și puterile tale personale, să le sporești și să le valorifici la maximum, creând lucruri frumoase pentru tine și pentru cei din jur;
  • să ai un loc de muncă la care să îți placă ceea ce faci și care să-ți permită exersarea abilităților personale;
  • să îți aduci contribuția la familia, grupul și colectivitatea din care faci parte, însă fără a face sacrificii personale;
  • să devii conștient de limitele tale personale și să le respecți în relația cu cei din jur;
  • să înveți să iei singur decizii, în acord cu tine însuți, desprinzându-te de nevoia de a primi confirmările și validările celor din jur;
  • să îți petreci timp de calitate cu tine însuți, în baza unor hobby-uri;
  • să stabilești relații frumoase de prietenie, cu oameni cu care să petreci timp de calitate;
  • să îți îmbunătățești relația cu familia de origine (dacă este posibil acest lucru), stabilind și granițe sănătoase de relaționare cu ei (în sensul de a nu le permite să te influeneze, să te manipuleze și să te șantajeze în vreun fel), etc.

Construindu-ți o viață frumoasă, vei înțelege că nu ești niciodată singur, mai ales când ești cu tine însuți. Iar când va fi să faci parte dintr-o relație de cuplu, vei avea puterea de a păstra ceea ce te definește în individualitatea ta, fiind în măsură să petreci timp de calitate doar cu tine însuți, și timp de calitate împreună cu cel de lângă tine. Înțelegând că viața este frumoasă când ești singur, vei fi în măsură să contribui și la fericirea cuplului din care faci parte, cu seva pe care o extragi din ceea ce faci când ești cu tine însuți.

Alegând să investești în tine, să fii fericit în compania ta, te poate sprijini în a refuza o posibilă relație toxică, în a renunța la o relație toxică, dacă deja faci parte din ea și, în a te orienta spre o relație sănătoasă, în care ai șansa de a te simți iubit și fericit.

Dacă ți-a plăcut acest articol și dorești să primești pe e-mail și alte articole scrise de mine, te invit să te abonezi la newsletter.

Angela Plăcintar,
Psiholog și psihoterapeut adlerian