Majoritatea dintre noi trecem uneori, sau adeseori, prin anumite situaţii în care cei din jur încearcă să ne încalce limitele personale (în mod conştient - dacă ni le cunosc, sau în mod neconştient - dacă nu ni le cunosc). Şi se întâmplă acest lucru, nu pentru că oamenii sunt ,,răi”, pentru că nu le pasă de noi şi de ce este important pentru individualitatea noastră, ci, se întâmplă, fie pentru că sunt în mare măsură centraţi pe ei, pe opiniile, nevoile şi dorinţele lor, fie pentru că sunt convinşi că ei ştiu mai bine ce este mai bine pentru noi, fie pentru că noi nu ştim să ne comunicăm într-un mod eficient propriile opinii, nevoi, dorinţe, preferinţe şi limite personale, fie pentru că nu ştim sau nu îndrăznim să spunem ,,NU” atunci când ceva este prea greu pentru noi sau se află în dezacord cu noi, aşa că cedăm dorinţelor lor.

Care sunt cauzele pentru care le permitem celorlalţi să ne încalce limitele personale?

Probabil că nu am avut un model parental de la care să învăţăm cum să ne exprimăm asertiv într-un mod eficient, ceva care se află în dezacord cu noi. Sau, poate că nu avem exerciţiul de a spune ,,Nu” într-un mod asertiv, fiindcă în copilărie cei mai dragi nouă nu ne-au ,,auzit” şi nu au ţinut cont de ce este important pentru noi, ci au căutat tot timpul să se impună în faţa noastră cu ceea ce este important pentru ei. Şi, probabil că, dacă am încercat să ne împotrivim lor, ne-au certat, ne-au pus tot felul de etichete negative, ne-au umilit, ne-au şantajat, ne-au  pedepsit cu tăcerea, ne-au făcut să ne simţim vinovaţi, etc. Astfel, ca să fie ,,bine”, am învăţat să ne reprimăm propriile nevoi, dorinţe, opinii, preferinţe şi, unii dintre noi, am ales să fim docili, submisivi şi să le acordăm importanţă tot lor. Şi, aşa cum am învăţat în propria copilărie, continuăm să procedăm şi în prezent: suntem docli şi submisivi celor din jur, aşa cum le-am fost părinţilor pe când eram copii.

Aşa că, atunci când cei din jur ne cer ceva ce se află în dezacord cu noi sau ceva care simţim că ne copleşeşte, avem cam două variante:

- fie spunem ,,Nu, nu pot”, dar o spunem într-un mod agresiv şi iscăm conflicte cu cei din jur, fie verbal nu spunem că nu vrem sau nu putem, dar atitudinal şi comportamental exact asta arătăm;

- fie nu spunem ,,Nu, nu pot” ,,Nu vreau pentru că nu mi se potriveşte”, etc., pentru că nu ştim cum să spunem acest lucru, sau pentru că avem tot felul de temeri în relaţia cu ei, aşa că acceptăm tot timpul ce gândesc, ce spun, ce simt, ce fac şi ce ne cer alţii, renunţând la ceea ce este important pentru noi, făcând sacrificii şi compromisuri care ne aduc prejudicii personale. Tot ipotetic vorbind, ne temem de faptul că se vor supăra pe noi, ne temem că nu ne vor mai vorbi o vreme, că ne vor respinge, ne temem că ne vom simţi vinovaţi dacă nu le facem pe plac, iar ca să nu ne mai simţim vinovaţi, cedăm şi facem cum vor ei. Din păcate, teama de abandon şi sentimentul de vinovăţie, dobândite în copilărie, par să favorizeze în cea mai mare măsură dificultatea de a spune ,,Nu” şi de a refuza ceva ce se află în dezacord cu noi.

Problema compromisului şi a sacrificiului personal este că, în timp, acestea ne copleşesc. Constatăm că nu ne sunt apreciate eforturile, că cei din jur nu încearcă să ne ,,ghicească” gândurile şi să vină în întâmpinarea nevoilor şi a dorinţelor noastre, că nu se ţine cont de limitele noastre, că ni se cere tot mai mult, că alţii decid mai tot timpul pentru noi. La un moment dat, oricât de submisiv şi docil ai fi, începi să te saturi. Ţinând doar tu cont de cel de lângă tine, făcând sacrificii şi compromisuri neapreciate şi care îţi aduc prejudicii personale, începi să te simţi inferior celuilalt, fiindcă ai sentimentul că el te tratează cu lipsă de consideraţie şi de respect. În realitate, însă, de cele mai multe ori, tu singur te situezi în postura de a-i ceda celuilalt puterea asupra ta, de a-i permite să îţi încalce limitele personale şi de a accepta ceva ce se află în dezacord cu tine. Tu însuţi, prin stima ta de sine scăzută, contribui în cea mai mare măsură la faptul că cei din jur te tratează cu lipsă de consideraţie şi de respect, fiindcă manifeşti în relaţia cu ei o disponibilitate continuă, fiindcă faci totul pentru ei, chiar dacă acest lucru presupune un  sacrificiu personal din partea ta,. Tu însuţi contribui la ceea ce nu îţi doreşti, de fapt, atunci când nu le ceri mai niciodată nimic în schimb, atunci când îi faci să creadă că totul li se cuvine, atunci când nu îţi exprimi sentimentele, dorinţele, nevoile, opiniile, preferinţele, valorile şi drepturile aşa cum se cuvine, ci aştepţi în zadar ca ei să îţi aprecieze implicarea şi eforturile şi să vină înspre tine, atunci când nu spui ,,Nu" la ceea ce se află în dezacord cu tine, privându-i, în acest fel, de a-ţi cunoaşte limitele personale şi de a ţi le respecta. Iar faptul că oferi mai mult decât primeşti şi nu spui ,,Nu” atunci când alţii îţi încalcă limitele personale, îţi menţine în continuare stima de sine scăzută.

Cu siguranţă există situaţii în care mulţi dintre noi suntem pasivi, situaţii în care nu ţinem deloc cont de noi, ci doar de cei de lângă noi, şi cedăm, facem compromisuri şi sacrificii care ne aduc ulterior prejudicii personale. Cu siguranţă se întâmplă şi situaţii în care suntem agresivi, fiindcă nu ţinem cont de cei de lângă noi, ci doar de interesele şi nevoie personale. Dar important este să nu persistăm în niciuna din aceste două situaţii care sunt două extreme, şi care ne deteriorează relaţiile interpersonale, ci să ne străduim să găsim echilibrul între noi şi cei de lângă noi, între a oferi şi a primi, să fim asertivi, adică să căutăm să negociem propriile interese, nevoi şi drepturi, ţinând cont şi de interesele, preferinţele, opiniile, nevoile şi drepturile celorlalţi.

Oricând poţi să îţi formezi o abilitate şi oricând poţi să îţi dezvolţi anumite deprinderi. Primul pas este să îţi cunoşti/conştientizezi nevoile, dorinţele, preferinţele, interesele, opiniile personale, valorile şi, mai ales, drepturile.

Şi, tu, la fel ca fiecare om, ai anumite drepturi:

  1. Ai reptul să fii tratat cu consideraţie şi respect de către alţi oameni, indiferent e statutul lor socio-profesional.
  2. Ai dreptul să faci alegeri pentru tine şi să trăieşti în acord cu ,,cine” şi ,,cum” eşti.
  3. Ai dreptul să spui Nu, nu pot acum, dar pot mâine sau poimâine.
  4. Ai dreptul să spui când un anumit comportament sau o atitudine te deranjează.
  5. Ai dreptul să îţi exprimi nevoile şi să spui ce anume îţi doreşti.
  6. Ai dreptul să spui când ceva îţi place şi, mai ales, când ceva nu îţi place.
  7. Ai dreptul să ai propriile opinii, pe care să ţi le exprimi liber.
  8. Ai dreptul să te răzgândeşti când ai făcut o promisiune, atunci când ulterior conştientizezi că respectivul lucru ţi-ar putea aduce prejudicii.
  9. Ai dreptul să nu oferi celorlalţi justificări şi argumente pentru ce doreşti să faci, mai ales când simţi că ţi le cer pentru a te convinge şi determina să te răzgândeşti.
  10. Ai reptul să îţi menţii relaţiie cu familia, prietenii, locul de muncă şi hobby-urile, atât timp cât acestea nu aduc celorlalţi prejudicii personale.
  11. Ai dreptul de-a fi imperfect şi de a face greşeli în viaţă, ca orice om, pentru care să îţi asumi responsabilitatea şi din care să înveţi, fără să te simţi vinovat şi să te laşi şantajat de alţii, din cauză că ai greşit.
  12. Ai dreptul să nu le ştii pe toate, să spui că nu ştii un lucru, să manifeşti curiozitate şi să adresezi întrebări pentru a ajunge la cunoaştere.
  13. Ai dreptul să amâni luarea unei decizii, atât timp cât îţi lipsesc anumite informaţii.
  14. Ai dreptul să te simţi uneori obosit, să nu dai randamentul maxim şi să iei câte o pauză de la tumultul vieţii cotidiene pentru a-ţi aduna forţele interioare.
  15. Ai dreptul de a te desprinde de relaţiile nepotrivite, chiar toxice, pentru tine, indiferent de ce va zice ,,gura lumii” şi de modul în care te vor judeca cei in jur.

Aceste drepturi le ai şi tu, şi cei din jur. Dacă vei căuta să le manifeşti doar tu, fără a-i lua în calcul şi pe ceilalţi, vei avea o aitudine însoţită de o modalitate de comunicare agresivă. Dacă vei renunţa la aceste drepturi, în favoarea altor persoane, vei avea o aitudine însoţită de o modalitate de comunicare pasivă. Niciuna dintre aceste atitudini şi modalităţi de a comunica nu sunt eficiente pentru o relaţie interpersonală deoarece, în timp, fie îi frustrează pe cei de lângă tine, fie te frustrează pe tine. Iar frustrarea şi nemulţumirea duc la agresivitate şi la distanţare emoţională şi fizică, de cele mai multe ori.

Aşadar, odată conştientizate valorile, nevoile, dorinţele, preferinţele, interesele, opiniile şi drepturile care te definesc, este important să ţii cont de ele, să le acorzi respectul cuvenit, să cauţi să le exprimi, dar într-o manieră asertivă, adică să ţii cont şi de ce doreşti tu, şi de ce doresc cei de lângă tine.

Astfel, dacă, spre exemplu, eşti implicat într-o activitate şi ţi se cere să ajuţi pe cineva cu un lucru ce chiar suportă amânare, atunci poţi să spui ,,Te ajut cu drag, însă nu pot acum pentru că lucrez la ceva, dar pot mai târziu între orele x-z sau maine între orele x-y, când ar fi bine mai pentru tine?” Aşa, ambele persoane veţi fi mulţumite: tu, pentru că îţi finalizezi treaba şi nu faci un sacrificu personal, celălalt pentru că nu s-a lovit de refuzul sau indiferenţa ta, ci a primit un răspuns afirmativ la solicitarea sprijinului din partea ta, când poţi. Ai arătat respect şi disponibilitate şi faţă de tine, dar şi faţă de celălalt. În schimb, dacă nu îi spui persoanei că poţi să o ajuţi, ci numai că acuma nu poţi, că eşti ocupat, atunci comunicarea ta este una tot de tip agresiv, chiar dacă mai târziu sau mâine îi spui că acuma eşti dispus să o ajuţi. Este important să conştientizezi faptul că fiecare om este responsabil pentru propriul său comportament. Tu poţi să manifeşti asertivitate, dar cealaltă persoane poate să se supere oricum pentru faptul că nu eşti la dispoziţia sa, iar în această situaţie este important să îţi aminteşti de drepturile tale, să înţelegi că nu ai pentru ce să te simţi vinovat, să ştii că ai procedat corect şi să rămâi ferm pe poziţie. Persoanele pentru care contezi, vor rămâne alături de tine şi dacă nu eşti tot timpul la dispoziţia lor şi aşa cum vor ele să fii.

P.S. Dacă ţi-a plăcut articolul, te invit să te abonezi la newsletter, aici: 
 

Psiholog şi psihoterapeut,
Angela Plăcintar