Mulţi oameni se simt descurajaţi în sinea lor şi nici măcar nu realizează acest lucru. În fapt, ei sunt lipsiţi de încredere în propria persoană, deznădăjduiţi, cu sentimente de inferioritate, cu un sine fragil şi o stimă de sine scăzută şi, poate, nici nu realizează că datorită acestei stări, nu reuşesc să trăiască în acord cu propria persoană şi nici în armonie cu cei din jur.

Descurajarea te determină să stai pe loc în faţa unei intenţii şi acţiuni, cu ,,frâna de mână trasă”, şi să să eviţi anumite acţiuni, situaţii, oportunităţi şi oameni, din teama că vei eşua, că vei părea ridicol, că vei fi criticat, ori că te vei face de râs în faţa altora. Descurajarea îţi generează sentimente de neputinţă, de inferioritate, de ruşine şi de ridicol. Descurajarea îţi frânge aripile intenţiei de-a spune ce gândeşti şi ce doreşti, de a-ţi exprima o nemulţumire cu privire la o situaţie, sau în privinţa comportamentului unei persoane. Descurajarea te opreşte din a te implica în acţiune pentru realizarea unei dorinţe sau a unui vis, ori de-a te confrunta cu o provocare. Descurajarea te opreşte in a spune ce gândeşti, ce simţi şi ce vrei.

 

CUM AJUNGI SĂ TE SIMŢI DESCURAJAT?

Înainte de toate, descurajarea poate reprezenta o consecinţă a atitudinii membrilor familiei în care te naşti, eşti educat şi creşti. În afară de încurajarea când înveţi să mergi şi să vorbeşti, cel puţin unul dintre părinţi îţi furnizează câte o doză zilnică de descurajare, prin mesajele pe care ţi le spune, şi, care îţi frâng aripile în intenţiile tale şi îţi scad încrederea în sine.

Îndemnurile sau afirmaţiile descurajatoare precum: ,,Nu ai voie să faci asta”, ,,O să păţeşti ceva”, ,,Nu te las să faci asta, că ne faci de râs”, ,,Nu cred că poţi să faci asta”, ,,Este prea greu pentru tine”, ,,Nu ai cum să reuşeşti”, ,,Asta nu este de nasul tău, este prea mult pentru tine”, ,,Nu te-ai descurcat prea bine”, ,,Nu eşti în stare de nimic”, ,,Ai greşit”, ,,Mereu greşeşti”, ,,Trebuia să faci/să fi procedat altfel”, ,,Pe tot ce pui tu mâna, se strică”, ,,Nu eşti în stare de nimic”, ,,Eşti un ratat”, ,,N-o să se aleagă nimic de tine”, ,,Fă lucruri practice şi nu mai visa”, etc., toate sunt injoncţiuni care, repetate în mod constant, lovesc în încrederea în propria ta persoană şi în stima de sine, fapt care de descurajează în acţiunile tale viitoare. Părinţii contribuie în foarte mare măsură la formarea subconştinetului tău, iar tu tinzi să te duci în viaţă şi să te raportezi tot timpul la ceea ce ţi s-a spus pe când erai copil, şi ţi-a rămas în subconştient.

O altă modalitate prin intermediul căreia descurajarea se cuibăreşte în sufletul tău, este răsfăţul de care ai parte în copilărie, atunci când ai tăi părinţi fac totul pentru tine. Desigur, intenţia lor este una bună, aceea de a te sprijini, astfel încât ţie să îţi fie mai uşor, doar că atunci când alţii fac totul în locul tău şi pentru tine, lipsindu-ţi implicarea în acţiune şi reuşita personală, nu ai din ce să îţi conştientizezi puterile  personale, iar în acest fel îţi lipseşte şi hrana pentru a-ţi forma o stimă de sine bună. Iar când devii adult şi te întâlneşti cu anumite responsabilităţi care ţin de tine, nu ştii cum să le întâmpini şi te simţi descurajat, fiindcă ai fost obişnuit ca alţii să facă totul pentru tine. Şi asta faci, te raportezi la cei din jur, exact aşa cum te-ai raportat în copilărie la părinţii tăi, aşteptând ca alţii să facă totul pentru tine. Numai că acest lucru nu se întâmplă, fiindcă cei din jur nu sunt părinţii tăi, iar tu nu mai eşti un copil neajutorat, ci un adult responsabil pentru viaţa sa. Desigur, sunt multe momente în care este firesc să ne acordăm sprijin unul altuia, să ne susţinem şi să ne încurajăm reciproc, contribuind în acest fel la starea de bine a celuilalt şi la menţinerea şi creşterea relaţiilor cu semenii, dar nimeni nu are obligaţia de a sta permanent la dispoziţia ta şi de a face pentru tine ceea ce tu însuţi poţi şi este firesc să faci pentru tine.                             

Apoi, descurajarea se formează ca urmare a experienţelor tale de viaţă: acţionezi, iar dacă visul tău este prea înalt în comparaţie cu posibilităţile de moment, dacă întâmpini anumite obstacole pe care nu reuşeşti să le înlături sau să le înfrângi, ori rezultatul obţinut este unul nedorit, te descurajezi. Iar dacă nu are cine să îţi ofere încă de la primele experienţe un imbold în faţa înfrângerii tale, ca să te ridici, să te ştergi de praf, să desprinzi idei înţelepte pe care să le inserezi în experieneţe viitoare şi să mergi mai departe, este posibil rămâi descurajat mult timp, la pământ. Iar dacă ai parte de eşesc repetat, îţi pierzi încrederea în forţele proprii, iar stima de sine se fragilizează şi mai mult.

Aşadar, urmare a ceea ce îţi spun părinţii şi apoi alte persoane semnificative pentru tine, dar şi urmare a exeprienţelor tale de viaţă negative, poţi să ajungi să te simţi descurajat; poate nu în toate privinţele şi nici în toate sarcinile vieţii, ci în acelea în care ai fost şi te-ai simţit incapabil, inferior, descurajat, iar datorită acestora continui să faci şi în prezent anticipări fataliste despre ceea ce crezi că nu poţi să faci.


CUM SĂ TE ELIBEREZI DE DESCURAJARE?

Nu poţi elimina de tot descurajarea din viaţa ta, fiindcă mereu vor exista oameni care nu vor crede în tine şi nici în ceea ce vrei să faci, aşa că te vor descuraja, dar această atitudine există şi te influenţează atât cât timp tu îi permiţi. De cele mai multe ori, oamenii te descurajează fiindcă ei înşişi se simt lipsiţi de încredere în propria lor persoană, pentru că sunt familiarizaţi cu un astfel de comportament, sau chiar din dorinţa ca tu să eşuezi fiindcă altminteri, dacă ai reuşi, ar fi nevoiţi să se confrunte cu sentimentul de invidie. Aşa că, ar fi bine să nu iei la modul personal descurajările celor din jur şi să faci ceea ce simţi că vrei să faci, fără să depinzi de aprobarea şi validarea lor, ci să îţi urmezi calea pe care ştii că poţi să mergi. Nu ai nevoie de confirmări din exterior.

Atunci când tu crezi în tine şi în puterea de a da viaţă visurilor tale, părerea celorlalţi nu mai contează, fiindcă ce crezi tu despre tine, are o putere infinit mai mare decât ce cred cei din jur despre tine, iar dacă ei nu cred suficient în tine este, poate, pentru că nu cred suficient în ei, iar asta nu are legătură cu tine, ci cu propria lor persoană.

Iar atunci când descurajarea ta în faţa uni acţiuni vine din adâncul propriei tale fiinţe,  aminteşte-ţi că şi tu, la fel ca fiecare dintre noi, ai datoria morală faţă de tine însuţi de a fi prietenul tău cel mai bun şi de a-ţi vorbi exact aşa cum i-ai vorbi şi lui, dacă s-ar afla în situaţia în care te afli tu. Astfel, atunci când îţi spui ,,Mă tem că nu o să reuşesc”, poţi să te încurajezi singur, spunându-ţi: ,, Orice lucru se învaţă. Vreau să încerc şi am să fac tot ce ţine de mine ca să reuşesc. Am să citesc despre asta, am să mă uit la alţii cum fac, am să învăţ din ceea ce îmi împărtăşesc alte persoane, am să muncesc, am să perseverez şi am să exersez de atâtea ori, până când îmi voi forma abilităţile necesare ca să pot să reuşesc! Dacă alţii au putut, şi eu pot”!
Aşa că, indiferent de ceea ce vine spre tine, decizia îţi aparţine! Tu eşti responsabil pentru starea ta de bine şi pentru drumul care duce spre tine, astfel încât să fii te simţi încurajat în ceea ce vrei să faci!

 

Psiholog şi psihoterapeut,
Angela Plăcintar