Visez, adeseori, că tu – Mamă, îmi dăruieşti ceea ce sufletul meu cere, că îmi îndeplineşti nevoile din viaţă, oferindu-mi empatie, afecţiune, înţelegere, încurajare, mângâiere, alinare. Visez, adeseori, că tu – Mamă, mă auzi şi îmi asculţi nevoile, dorinţele, preferinţele, visurile şi temerile care mă cuprind adeseori.

Te caut, te aştept şi te privesc în fiecare zi, dar realizez cu fiecare ceas şi cu fiecare clipă care se scurg în mod inevitabil, că tu – Mamă, nu ştii, nu vrei, nu poţi sau, efectiv, nu te interesează să fii acolo pentru mine, să mă auzi, să mă asculţi, să îmi oferi empatie, afecţiune, înţelegere, încurajare, mângâiere, alinare, iubindu-mă aşa cum sufletul meu o cere.

Aşa că, sunt nevoită să decid că nu-ţi pot cere ceea ce nu îmi poţi da, şi singura soluţie pe care tu mi-o laşi, este ca eu însămi să devin o mamă pentru mine - acea mamă care aş vrea ca tu să-mi fii.

Am tânjit atâtea clipe după tine şi mi-ar plăcea să fii în fiecare zi acolo, pentru mine, dar aşteptând atâta timp, am obosit. Am obosit să sper zadarnic, trăind cu iluzii deşarte. Am obosit să constat cum, de fiecare dată, rămân dezamăgită că tu nu ştii, nu vrei, nu poţi sau, efectiv, nu eşti interesată să fii acolo pentru mine, aşa cum e firesc să fii. Aşadar, de azi înainte, decid să renunţ la aşteptări şi să devin eu mama mult visată, pentru mine şi pentru sufletul meu.

Atunci când sunt cuprinsă de temeri, de nesiguranţe şi incertitudini, şi aş avea nevoie ca tu să fii cea care să mă linişteşti, dar nu eşti disponibilă mental şi sufleteşte pentru mine, singura opţiune care îmi rămâne este să mă întorc spre mine şi să încerc singură să mă liniştesc, gândind că, poate, unele temeri sunt doar în mintea mea, că unele, poate, nici nu se vor adeveri, iar dacă totuşi unele se vor adeveri, voi decide în acel moment ce stă în puterea mea să fac, astfel încât situaţia să devină cu ceva mai bună decât e.

Atunci când simt nevoia să îţi împărtăşesc ceva, iar tu nu eşti prezentă pentru mine, unica variantă care îmi rămâne este să mă întorc spre mine, să mă aud şi să mă ascult cu adevărat, în timp ce eu însămi îmi împărtăşesc aceste lucruri mie.

Atunci când nu am suficientă încredere în mine şi nu am cum să o primesc din partea ta, fiindcă nu eşti deschisă către mine, cea mai utilă variantă care îmi rămâne este să mă întorc din nou spre mine, gândind că pot să reuşesc în ce e cu adevărat important pentru mine, dacă muncesc şi cred în mine însămi cu toată fiinţa mea.

În încheiere, aş vrea să-ţi spun, că deşi nu sunt de acord cu modul în care tu obişnuieşti să vii spre mine şi nu îmi este de folos comportamentul tău, şi cu toate că sunt nevoită să fiu eu însămi mama mult visată pentru mine, aleg totuşi să te iubesc şi să te port în sufletul meu.

___________

           NOTĂ: Aceste gânduri şi emoţii mi-au fost împărtăşite de către Denisa, o adolescentă cu care lucrez, care simte la fel precum simt mulţi alţi tineri din jurul meu şi al tău, cu toate că au o mamă şi un tată care locuiesc cu ei. Toate aceste gânduri şi emoţii au fost aşternute pe hârtie împreună şi în acord cu ea, astfel încât să le fie de folos tuturor celor ce trec prin ceea ce trece ea şi care simt exact ce simte ea.

Asemeni multora care se află ori s-au aflat în situaţia în care se află ea, a fost o vreme în care credea, în mod eronat, că cea mai bună variantă pentru sine este să se victimizeze în faţa tuturor, căutând - după cum spune ea însăşi, atenţia mult dorită de care a fost privată chiar de către mama sa. Dar într-o bună zi a obosit şi a simţit că atenţia din mila celorlalţi nu îi mai este de folos, aşa că a ales o nouă cale – aceea de a deveni ea însăşi mama mult visată pentru ea. Atunci când mama ta nu ştie, nu poate sau, efectiv, nu este interesată să fie acolo pentru tine, una dintre modalităţile prin care poţi face situaţiei, este să fii tu mamă pentru tine şi pentru sufletul tău.

Poate că mulţi dintre copii aleg să le ceară părinţilor lucruri materiale, fiindcă văd că nevoile emoţionale nu le sunt îndeplinite, iar ceea ce le este mai la îndemână părinţilor să le ofere, prin compensare, sunt lucrurile materiale. Şi cu cât primesc mai multe obiecte, cu atât vor mai multe, orientându-se spre ,,a avea”, în loc să se orienteze spre ,,a fi”, ceea ce nu-i va face niciodată să se simtă bine în relaţia cu ei şi să devină fericiţi. Şi sunt copii – cum este cazul Denisei, care primeşte prea puţin emoţional, dar şi material, fiindcă orice altceva pare mai important, decât ceea ce are nevoie ea.
 

P.S. Tu ce părere ai despre povestea Denisei şi ce sfat ai putea să îi oferi?
 

Angela Plăcintar,
Psiholog şi psihoterapeut adlerian