Intrebari despre psihoterapie


"Psihologia individuală este o psihologie a utilului în care fiecare individ îşi caută semnificaţia pentru a împlini scopuri fictive într-o manieră creativă holistă unică folosindu-şi ereditatea şi mediul pentru a dezvolta un stil de viaţă ce devine normal şi folositor când este în acord cu nevoile altora şi arată sentiment de comuniune socială." - Norman Silverman

 

Psihoterapia adleriană pornește de la Psihologia Individuală a lui Alfred Adler (ce se raportează în același timp și la individul în sine, și la relația acestuia cu comunitatea), fiind centrată pe aprofundarea cunoașterii omului, a logicii lui private, pe înțelegerea de ce-ului comportamental și a modului în care acesta întâmpină mai cu seamă cele trei sarcini ale vieții: relația socială/de prietenie, relația cu munca/profesia și relația de iubire/de cuplu/de familie (a patra fiind spiritualitatea, iar a cincea auto-acceptarea).  

Psihoterapia adleriană este o psihoterapie a încurajării clientului, derivată dintr-o abordare pozitivă înspre redarea speranței că ”totul poate fi și altfel”, înspre dezvoltarea curajului de a crede în el însuși (auto-acceptarea și încrederea în sine) și în ceilalți (cooperarea care apropie și întărește relațiile dintre oameni).

Psihoterapia adleriană este o psihoterapie care-l sprijină pe client pentru a trece de la (-) la (+), adică de la negativ perceput la pozitiv perceput, astfel încât să se apropie cât mai mult de cine ar vrea să fie și să poată întâmpina sarcinile vieții cu curaj și Sentiment de comuniune socială sau Interes social (empatie față de semeni, a-i ajuta, a-i încuraja, a le face bucurii, toate acestea cu scopul de a contribui și nu de a face pe plac).

Dezvoltarea Interesului social este unul din principalele scopuri ale psihoterapiei, deoarece acesta oferă curajul necesar: abordării obstacolelor și eșecurilor, rezolvării problemelor, încercării unor lucruri noi, interacțiunii cu semenii într-o manieră cooperantă, orientarea pe sarcină și curajul de a întâmpina provocările continue din timpul vieții.

Psihoterapia adleriană, fie că este individuală fie că este familială, de cuplu sau de grup, se face ,,ușurel”, în ritmul clientului, pas cu pas, dezvoltând cu acesta o relație bazată pe egalitate, respect și încredere.

 

Psihoterapia reprezintă călătoria vieții tale, în care tu alegi să pornești pentru a aduce un plus de valoare vieții tale și, în cadrul căreia, te vei cunoaște la un nivel mai profund și te vei dezvolta personal. Îți vei îmbunătăți relația cu profesia/munca, relația cu prietenii, petrecerea timpului liber, relația de cuplu și relația cu tine însuți. Pentru această călătorie, tu alegi să achiziționezi un singur bilet, însă nu vei pleca singur, fiindcă eu, în calitate de psihoterapeut te voi însoți, și, împreună cu tine, te voi ghida din punct de vedere științific și metodologic pentru a-ți activa resursele interioare, astfel încât să reușești să identifici noi modalități de a-ți trăi viața în armonie cu tine și cu cei din jur. Te voi încuraja și vei reuși.

Durata unui proces de psihoterapie se poate întinde până a 25-30 de ședințe, cu frecvența unei întâlniri pe săptămână, astfel încât să existe o continuitate în realizarea demersului terapeutic, pentru soluționarea motivului pentru care ai pornit în călătoria ta.

Informațiile împărtășite în cadrul ședințelor de psihoterapie sunt folosite exclusiv în scop terapeutic, pentru a te sprijini în soluționarea situației problematice.
Informațiile sunt confidențiale și nu vor fi divulgate decât cu consimțământul tău și de așa manieră încât să nu poți fi identificat, ori dacă voi fi obligată prin lege.
În cazul în care mă voi consulta cu un alt psihoterapeut, nu îți voi dezvălui identitatea, iar acesta, la rândul său, va păstra confidențialitatea asupra informațiilor despre caz.

O ședință de psihoterapie individuală durează 50 de minute.
Îînainte de aceasta, este necesar să iei legătura cu mine, iar după ce mă contactezi, vom stabili împreună, telefonic, programarea pentru prima ta ședință, precum și tariful acesteai.

Programul meu de lucru la Cabinetul individual de psihologie, este cuprins în intervalul orar 17-20, în fiecare zi din cursul săptămânii, iar ora întâlnirii o vom stabili împreună, în funcție de posibilitățile mele și ale tale.

Pentru programare, mă poți găsi:

  • pe email, la adresa: angelaplacintar@yahoo.com.,
  • pe facebook, pe pagina Angela Plăcintar;
  • la numărul de telefon: 0726 224 366.

Programarea telefonică este recomandarea mea.

O parte dintre foștii mei clienți la psihoterapie, pe care i-am însoțit și sprijinit în călătoria spre o relație mai bună cu ei și cu cei din jur, au ales să împărtășească celor interesați câteva impresii, pe care le poți lectura accesând link-ul: http://www.la-psiholog.ro/placintar-angela-carmen-cabinet-individual-de-psihologie#recomandari